Informaţii vizitator
Politica de vizitare
Spitalul Rotunda are o politică de vizitare conform căreia numărul vizitatorilor este controlat în fiecare moment, pentru ca femeile, copiii şi personalul să poată avea un mediu de securitate şi siguranţă.
Când te internezi în spital, primeşti un exemplar al politicii de vizitare.
Ore de vizită
Ore de vizită pentru membrii apropiaţi ai familiei:
- Partenerul femeii sau orice altă persoană desemnată va primi un card nominal de vizitator când femeia se internează.
- Prin urmare, persoana desemnată poate veni în vizită oricând în timpul zilei (8.30 am – 8.30 pm).
- Copiii pacientei (numai cei care au sub 18 ani) pot veni în vizită între 10.00 am şi 8.30 pm, însoţiţi de tată sau de persoana desemnată. Nu este permisă prezenţa altor copii.
- Părinţii pacientei sau ai partenerului acesteia pot vizita între orele 1.30 pm şi 4.00 pm de luni până vineri, câte doi odată.
Program general de vizită:
De luni până duminică, între 6.30 pm şi 8.30 pm.
Există şi ore generale de vizită sâmbetele, duminicile şi sărbătorile legale între 2.00 pm şi 4.00 pm.
Pot intra în acelaşi timp doar doi vizitatori şi partenerul pacientei sau persoana desemnată.
Vizitatorii pot sta cel mult 20 de minute, întrucât şi alte persoane ar putea aştepta să intre.
- În anumite cazuri, se pot face excepţii de la politica de vizitare.
- Te poţi adresa în acest sens şefului de salon sau asistentei-şef din tura de noapte.
- Ei vor analiza fiecare cerere şi, în cazul în care se aprobă, vor informa personalul de pază şi de la recepţie.
Centrul de medicină fetală şi ecografie
- Pacienta poate fi însoţită de partenerul ei la toate ecografiile.
- Din păcate, accesul copiilor este interzis.
Sala de naşteri
- Un partener desemnat pentru naştere poate sta cu femeia în timpul travaliului şi al naşterii.
Secţia Neonatal Unit (Nou-născuţi)
- Numai părinţii pot vizita secţia de nou-născuţi. Aceasta pentru a reduce riscul infecţiilor în cazul nou-născuţilor bolnavi.
- În anumite momente ale zilei restricţionăm vizitele, de exemplu pe parcursul vizitelor medicale zilnice în saloane, în momentul în care se schimbă tura asistentelor şi în timpul unor proceduri medicale.
- Dacă vizitezi în aceste intervale de timp, te rugăm să aştepţi în sala de aşteptare.
Restricţii de vizitare
- Din când în când, ar putea fi necesară restricţionarea vizitelor, de exemplu din cauza nivelului ridicat de îmbolnăviri în comunitate.
- În aceste perioade, este permis doar accesul vizitatorului desemnat.
- Este interzis accesul oricărui alt vizitator, indiferent că este vorba despre copii, bunici, rude sau prieteni.